Revolut, banca digitală recunoscută la nivel internațional, își confirmă investiția cu privire la industria cripto, fiind lansată o știre ce atestă dezvoltarea serviciului său de staking în Europa și Marea Britanie.
Revolut și angajamentul în cripto
Deși anunțul încă nu este oficial, potrivit AltFi, Revolut este pe punctul de a oferi clienților săi posibilitatea de a miza cripto, continuând să își îmbunătățească serviciile în acest sens. Astfel, deși platforma furniza deja utilizatorilor și o secțiune de criptomonede, oferta sa a evoluat, începând cu anul 2021.
Ulterior, începând cu anul 2022, utilizatorilor li s-a permis să efectueze plăți în criptomonede, prin intermediul cardului de debit, iar din septembrie 2022, banca a fost autorizată să ofere numeroasele sale servicii cripto în întreg Spațiul Economic European (SEE).
Așadar, aplicația a primit, mai precis, aprobare de la Comisia pentru Valori Mobiliare și Burse din Cipru (CYSEC). Este necesar să precizăm faptul că faptul că SEE include cele 27 de țări ale Uniunii Europene, precum și Islanda, Liechtenstein și Norvegia.
Revolut își continuă, deci, ascensiunea, așa cum o demonstrează evaluarea la peste 33 de miliarde de dolari, dar și recrutările sale, ce au avut loc în ultima perioadă. De asemenea, la această evoluție contribuie și anunțul conform căruia Marea Britanie este anunțată de Chainalysis drept lider pe piața cripto din Europa, cu o cotă de piață nu mai puțin de 20%.
Revolut va oferi cripto staking în Europa
Nik Storonsky, CEO-ul Revolut, a declarat pentru Reuters,în luna aprilie a anului trecut, faptul că miza de criptomonede este unul dintre obiectivele lor, acesta spunând următoarele:
„De exemplu… Portofele descentralizate și depozite de activare, retrageri criptografice și mize, împrumuturi. Aceasta este o altă piesă care ne lipsește și la care lucrăm.”
În această perspectivă a progresului și a extinderii serviciului lor cripto, compania se pregătește să ofere patru criptomonede pe care utilizatorii le vor putea folosi, printre care se află Ethereum (ETH), Tezos (XTZ), Cardano (ADA) și Polkadot (DOT).
Cu randamente pasive ce variază de la 2,99% pentru ETH , până la 11,65% pentru DOT , clienții aflați în Marea Britanie și SEE, se vor putea bucura de acest venit pasiv, crypto staking facând posibilă contribuția la sustenabilitatea ecosistemului, prin plasarea cripto în rețea, și primind în schimb recompense.
Aceste APY-uri relativ scăzute înseamnă și un risc relativ scăzut, stakingul fiind considerat, de către experți, drept una dintre cele mai populare investiții cripto, prin intermediul metodei populare DCA.
Revolut și propriul sector cripto
Revolut lucrează, de asemenea, și la lansarea monedei sale digitale, RevCoin, Nik Storonsky afirmând faptul că lansarea criptomonedei lor este iminentă. Urmând modelul lui Elon Musk cu Twitter, și CEO-ul Revolut urmărește crearea unei aplicații complete.
Aspecte importante:
- Cu un total de peste 100 de cripto-active oferite, Revolut va pune la dispoziția clienților săi, în curând, și o parte de staking a 4 criptomonede (ETH, ADA, XTZ și DOT).
- Secțiunea ce urmează a fi lansată va fi disponibilă pentru utilizatorii din țările SEE.
- La momentul scrierii acestui articol, anunțul încă nu este oficial, dar reprezintă un obiectiv clar, anunțat de însuși CEO-ul Revolut, în luna aprilie a anului precedent.
Meta Masters Guild - Următorul Big Crypto Game
- Susținut de Leading Game Studios
- Prevânzarea timpurie este Live acum
- Low Hard Cap, fără vesting
- NFT care pot fi jucate, Recompense, Staking
- Audiat de către Solid Proof și CoinSnipe