Microsoft

Microsoft a făcut astăzi un anunt, prin intermediul căruia a făcut publică dorința de a adăuga ChatGPT la lanțul de soluții ce pot fi integrate în serviciul său Azure Cloud. Astfel, într-o postare publicată în cursul acestei dimineți, compania a transmis publicului posibilitatea integrării oricarei dintre numeroasele modele AI create.

Cât va costa accesul la Microsoft Azure ChatGPT?

ChatGPT este una dintre cele mai recente noutăți adăugate în portofoliu, alte modele puternice fiind deja incluse și disponibile pe Azure. Printre acestea menționăm câteva nume precum Dall-E, Codex, și GPT 3.5.

În ceea ce privește cazurile de utilizare ale ChatGPT, acestea sunt destul de extinse pentru clienții Azure. Mai precis, pornesc de la producerea de rezumate ale întâlnirilor de vânzări și pot ajunge până la crearea unor șabloane de e-mail pentru campanii de marketing sau găsirea de răspunsuri preliminare la biletele de asistență.

De asemenea, Microsoft va percepe 0.002 USD pentru fiecare 1.000 de jetoane ChatGPT, care este, în fapt, echivalentul a 750 de cuvinte. Același preț este aplicat și de către OpenAI pentru dezvoltatorii care aleg să utilizeze interfața de programare a aplicațiilor (API).

Nici Microsoft (MSFT) și nici OpenAI nu au deschis încă accesul publicului larg, lucru ce este datorat puterii de calcul semnificative, necesare pentru a procesa solicitările de text ale utilizatorilor și a veni cu un răspuns adecvat.

Printre cei ce înclină, încă din aceste momente, pentru varianta ChatGPT bazată pe Azure, aparținând renumitei companii, Microsoft, se numără și firme precum The Office Depot și Icertis.

Infrastructura cloud a Microsoft, pregătită pentru sprijinirea hype-ului AI?

Conform unor rapoarte, unii furnizori cloud, după cum este cazul Amazon AWS, au încercat, în ultima perioadă, să răspundă cererii tot mai mari, venite din partea clienților, ce urmăresc încorporarea rapidă a modelelor AI în software-ul și platformele pe care le dețin.

În acest sens, Microsoft își creează drumul cu atenție în ceea ce privește lansarea acestor soluții, dar și lansarea progresivă a secțiunii de soluții bazate pe inteligență artificială, aspect ce sugerează urmarea unui model atent, pregătit cu ani de anticipare.

Totodată, lansarea ChatGPT de către OpenAI poate fi considerată epicentrul celui mai recent hype AI, care, după cum se poate observa, nu a prins Microsoft nepregătit, lucru ce totuși nu se poate spune și în privința Alphabet (GOOG) .

Diferența dintre accesarea serviciilor OpenAI direct cu compania este reprezentată prin faptul că clienții pierd unele dintre caracteristicile de securitate și compatibilitate pe care le oferă Azure.

Într-unul dintre materialele sale tehnice, compania Microsoft afirmă cum „Azure OpenAI co-dezvoltă API-urile cu OpenAI, asigurând compatibilitatea și o tranziție lină de la unul la altul.”

De asemenea, aceasta continuă spunând „Cu Azure OpenAI, clienții beneficiază de capacitățile de securitate ale Microsoft Azure în timp ce rulează aceleași modele ca OpenAI. Azure OpenAI oferă rețele private, disponibilitate regională și filtrare responsabilă a conținutului AI.”

MS Office alimentat de AI

Multe dintre companiile mari de tehnologie au implementat deja soluții ce sunt alimentate de tehnologia AI generativă a OpenAI. Printre acestea, se numără și Snapchat, care a lansat recent un asistent virtual prietenos, cu numele de My AI.

Un alt exemplu în acest sector este redat de Salesforce, compania încorporând recent instrumente bazate pe ChatGPT atât pentru Slack, cât și pentru platforma sa emblematică de management al relațiilor cu clienții (CRM).

Utilizatorii pot valorifica așadar puterea inteligenței artificiale în mai multe scopuri, inclusiv rafinarea datelor asociate cu potențialii clienți, ajustarea conținutului care urmează a intra într-o campanie de marketing și chiar obținerea asistenței pentru implementarea unui nou cod.

În acest moment, următorul pas Microsoft este reprezentat de încorporarea inteligenței artificiale generative în soluția sa de productivitate Office 365. Astfel, este de așteptat ca în cadrul unui eveniment ce va avea loc pe data de 16 martie, compania să revină cu mai multe informații.

Odată cu acesta, se preconizează dezvăluirea următoarei generații de produse MS Office, care va valorifica puterea inteligenței artificiale, pentru a facilita lucrurile atât pentru profesioniști, cât și pentru companii.

FighOut - Următoarea criptomonedă Move to Earn care va crește de 100 de ori

RECENZIA NOASTRĂ

FightOut Logo
  • Susținut de către Lbank Labs, Transak
  • Obțineți recompense pentru antrenamente
  • Progresați și concurați în Metaverse
  • Prevânzarea LIVE acum - peste 1 mln de dolari deja adunați
  • O comunitate Real World, Gym Chain
FightOut Logo